Frica tipar comportamental distructiv

Motto: 
“Fricile nu sunt altceva decât stări de spirit.” (Napoleon Hill)
.


Sunt analist comportamental. Sau profiler, cum se intitula Dr. Ligthman în filmul Lie to Me.


Îmi iubesc meseria foarte mult.


Și poate sunt invidiată de mulți, pentru că sunt singura femeie din România pregătită personal de cel mai bun criminal profiler din istoria FBI-ului, Joe Navarro.

E o meserie complexă, care cere multă atenție și experiență de lucru cu oamenii. Mai ales când ești antrenat să citești oamenii între 4 și 7 secunde. Cum sunt eu antrenată de Joe.

Am încă două mari avantaje, pe lângă cel menționat deja: sunt femeie și sunt empatică. Adică, simt emoțiile oamenilor înainte ca ei să deschidă gura. Simt frica în aura lor, în energia pe care o emană. Și toate emoțiile lor.

De la 4 până la 7 secunde– atâta durează până se crează o primă impresie în creierul nostru emoțional, după ce finalizăm de scanat energetic orice persoană.

După scanarea rapidă, luam decizia emoțională: Îmi place sau nu îmi place persoana!

Când ai frica setată ca tipar comportamental negativ sau distructiv, în atitudinea ta, îți apare instant, ca primă impresie, senzația de “Nu îmi place persoana!”.

În primele 4-7 secunde nu știi de ce ai primit acest răspuns de la creierul tău emoțional.

Însă vorbește cu persoana încă vreo 20-30 minute, ca să ai suficient timp să-ți aduni argumentele din creierul rațional (neocortex). Așa poate te convingi că, prima ta impresie, este una adevărată. Că primul tău gut feeling este cel real.


În articolul de azi, îți dau un indiciu util pentru supraviețuirea ta urbană: Frica- tipar comportamental distructiv, este moștenită din familia ta.

Ai învățat-o acolo. Zi de zi. Până ți-a intrat în ADN. Acest tipar comportamental apare deoarece creierul nostru e obișnuit să-l repete.

În primii tăi 7-10 ani, ești ca un burete care absoarbe tot din mediu, mai ales din comportamentele părinților (sau bunicilor sau cine te crește până intri la școală).

Luăm copy-paste de la ei: convingerile (limitative sau nu), ce înseamnă viața pentru ei, ce semnificație dau oamenilor sau ție, copilul lor.


Dacă vreunul dintre părinții tăi era fricos, atunci când erai copil, ai copiat inconștient acest tipar comportamental.

  • Care dintre părinții tăi era fricos?
  • Anxios? Sau îngrijorat foarte des?
  • Care dintre părinții tăi se auto-limita și își găsea mereu scuze ca să nu ducă o acțiune la bun sfârșit?
  • Sau mai grav nu acționa deloc?
  • Avea un comportament pasiv și îi învinovățea mereu, de pe margine, pe alții, care făceau totuși ceva cu viața lor?

Fiecare să-și răspundă pentru el. Cu sinceritate.

Spor la conștientizări,


Mihaela Stroe

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *